Avize si acorduri

IV. Avize si acorduri

        Exista doua categorii de avize si acorduri:

•    obtinute de la furnizorii de utilitati (electricitate, apa, canal, gaze, telefonie, salubritate)
•    Cele obtinute de la diverse autoritati, privitor la probleme de: mediu, aparare civila, sanatate publica, aparare contra incendiilor, monumente istorice si zone protejate, regimul apelor de suprafata si din subsol, interventiile pe cladiri existente, circulatie (comisii la primarie si politie), etc.
        Nu se cer toate aceste avize pentru fiecare cladire, ci doar cele relevante in fiecare caz.
        Sunt cazuri in care unele avize sunt necesare pentru obtinerea altora.
        Durata de obtinere a avizelor variaza de la un caz la altul. In general, durata medie de obtinere a tuturor avizelor este de 45 de zile.
        Pe langa proiect, avize si acorduri, se mai cer de catre primarii: declaratie pe proprie raspundere ca imobilul nu face obiectul vreunui litigiu aflat pe rol intr-o instanta judecatoreasca, studiu geotehnic, ridicare topometrica, acordul vecinilor, expertize tehnice, diverse studii si altele. Din nou, aceste acte sunt cerute seclectiv, in functie de caz. Costul avizelor variaza si sunt stabilite de autoritatile care le elibereaza.
        In cazul interventiei pe cladiri vechi este necesara intocmirea unui raport de expertiza tehnica, de catre un expert atestat M.L.P.A.T. In toate cazurile este necesar un studiu geotehnic, intocmit de catre un inginer autorizat.
        Pretul studiul geotehnic si a ridicarii topometrice variaza in functie de natura si dimensiunile terenului.
        Pretul expertizei tehnice se calculeaza la metru patrat de constructie expertizata.
        Pentru obtinerea unor avize, acorduri si a autorizatiei de construire este necesara intocmirea documentatiei de autorizare a constructiei. Depunerea acestor documentatii la autoritatile competente poate fi facuta de catre dumneavoastra sau de catre noi asa cum se stabileste in momentul incheierii contractului de proiectare.